Episodul 9

Fotograful ieşi din clasă. Armaan îşi ridică privire, iar prima persoană pe care o văzuse era Ridsi. De cum o zări, chipul i se înseninase, iar pe faţa lui apăru un zâmbet fermecător. El se apropie de Ridhima spunându-i:
Armaan: Bună, baschetbalisto. Astăzi arăţi...waw... super.. Deci, rămâne cum am stabilit?
Ridhima: Mmmm.. I don't know... Poate...Da. Vreau să văd până unde vrei să ajungi cu minciuna asta.
Armaan: Of.. De ce nu poţi să mă crezi?
Ridhima: Pa...
Orele s-au terminat, dar, Anul IV de medicină încă nu a ieşit din clasă. Oare de ce? Simplu. Armaan ieşise în faţa clasei spunând:
Armaan: Ce spuneţi de o vacanţă? Totuşi este ultimul an împreună.
Colegii: Da. Bună idee. Dar unde?
Armaan: În... în... În Paris, oraşul dragostei.
Colegii lui stăteau puţin pe gânduri, dar într-un sfârşit aprobase.
Ridhima: Cum? În Paris? Dar... dar.. Hey!!! Ce-i cu ideea asta stupidă?
Armaan: Ţi-am spus că îţi voi demonstra că te merit. Unde pot face asta mai bine decât în "Oraşul dragostei?"
Ridhima: Dar.. Mmm.. Cum? Eu nu voi putea veni!
Armaan: De ce? Ţi-e frică? Ştiam eu că eşti o fricoasă! :)
Ridhima: NU SUNT FRICOASĂ! Doar ... Cum să-ţi spun?
Armaan: Spune!
Ridsi: NU
Armaan: Spune!
Ridsi: Nu am posibilitatea să vin.. Mulţumit? strigă Ridhima.
Armaan: Asta este problema ta? O rezolv cât ai spune peşte.
Ridsi: Nu... nu pot accepta asta.
Armaan: Nici să nu mai discutăm. Veţi veni şi voi în excursie. Altfel cum te voi putea "cuceri"?
Ridsi: Vom găsi alt mod. :)
Armaan: Nici nu se pune problema să lipsiţi. Acum trebuie să plec acasă. Vorbim mâine.
Ridhima: Ok.. Pa.
Armaan: Bye.
Zilele trecură foarte repede, apropiindu-se parcă în paşi de dans ziua cea mare: EXCURSIA. Veţi descoperii pe parcurs de ce am spus " în paşi de dans". :)
Iată că după o lungă aşteptare, a sosit în sfârşit ziua cea mare. Începând cu această zi, timp de 1 săptămână , toţi vor uita de griji, şcoală, şi alte preocupări, ei distrându-se, şi de ce nu? Chiar şi îndrăgostindu-se. Armaan, vesel şi distrat le spune colegilor să se grăbească, să poată ajunge la aeroport. Colegii, miraţi de atitudinea lui Armaan îl ascultă, chicotind între ei despre ce l-a putut face să fie aşa de fericit şi de zâmbitor. Într-un sfârşit ei au pornit spre aeroport. Ajunşi acolo, ei trebuiau să aştepte încă jumătate de oră, apoi vor decola spre Franţa, Paris. Armaan se apropie de Ridhima spunându-i:
Armaan: Ridhima, până decolăm mai este timp. Vrei să vii la o cafea?
Ridhima: Da.De ce nu?
Ei 2 merseseră la cafea, iar, fără să-şi dea seama, acea jumătate de oră trecu foarte repede. Când cei 2 îşi dădură seama că vor pierde avionul, fugiră spre locul unde trebuiau să fie ceilalţi. Dar... Ei nu mai erau acolo. Ridhima începu să plângă, spunând:
Ridhima: Şi acum? Ce facem? :( Am pierdut avionul din cauza ta!
Armaan: Nu ştiu. Vom aştepta următorul avion. Hai să întrebăm când este următorul zbor.
Ridhima: Bine. Sper că ceilalţi să nu fie îngrijoraţi .
Armaan mersese să întrebe de următorul avion. Dar, el se întoare trist şi îi spune Ridhimei:
Armaan: Sorry.. Nu putem face nimic decât să aşteptăm următorul avion. Sau...
Ridhima: Sau ce?